De 10 ani le poartă de grijă copiilor cu dizabilități din Sectorul 6. Pe cei mici îi supraveghează pe timpul zilei, le oferă hrană și un pătuț cald după masa de prânz. Serviciile de recuperare oferite sunt susținute de specialiști cu experiență, programul de intervenție este individualizat și adaptat nevoilor fiecăruia dintre ei. Pentru părinți pune la dispoziție cel mai complex pachet de servicii la nivel național.

Iar de curând s-a mutat într-o altă locație, mai sigură, mai bine dotată cu aparatură de specialitate, mai puțin costisitoare.

Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilitati "Orșova" din Sectorul 6 are un nou sediu, dar aceeași grijă pentru copiii cu dizabilități.

Centrul, cu o capacitate de 20 de locuri, este situat de acum în Aleea Istru, nr 6B.

Aici oferim copiilor cu dizabilități neuro-psihomotorii, cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani, care au domiciliul legal pe raza sectorului 6, o serie de servicii în scopul dezvoltării potențialului lor psiho-emoțional, al autonomiei personale, stimularea stimei de sine, al formării, educării și dezvoltării deprinderilor de viață independentă:

  • intervenție psihologică și consiliere emoțională individuală și de grup (stimulare cognitivă, ludoterapie, art terapie);
  • servicii de recuperare si reabilitare (logopedie)
  • activități psihometrice/ kinetoterapie
  • activități de educație nonformală corelate cu programa preșcolară;
  • activități de recreere și socializare;
  • îngrijire și hrană pe parcursul zilei;
  • asistarea copilului la odihnă și somn în timpul zilei.

Centrul sprijină familia copiilor cu dizabilități în relația cu proprii copii, dezvoltând relații de colaborare activă cu adulții. Sunt organizate periodic:

  • întâlniri cu părinții
  • ședințe de consiliere individuală și de grup
  • grupuri de suport
  • activități educative de informare și formare pentru părinți în ceea ce privește relația cu propriul copil
  • activități comune părinte-copil.

Zeci de copii cu dizabilități au beneficiat și beneficiază anual de serviciile acestui centru din Sectorul 6, primind o șansă la integrare în învățământul de masă.

Cu prichindei care se recuperează și se pregătesc pentru viața de școlar, cu părinți mulțumiți că sunt îndrumați și pot continua activitatea profesională, centrul Orșova răspunde unei nevoi în creștere a comunității, dovedind că handicapul nu este un obstacol de netrecut.

Înapoi

Data publicării: 2 oct 2025

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

 O mna ntinsa nu are nevoie de bani. Fii cu adevarat bun ?i suna la 021.9970!  ncepe o noua campanie mpotriva cer?etoriei n Sectorul 6

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2026 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA