E 1 Iunie. Roboți simpatici i-au distrat pe copii, în zona Giulești

La sediul Centrului Comunitar Răsadniței, din Cartierul Giulești, Ziua Copilului a fost sărbătorită cu supertehnologie. Prin amabilitatea Precis Research Institute, din cadrul Politehnicii București, copii și adulți au avut ocazia de a se întâlni cu roboței simpatici și inteligenți, gata de distracție.

În incinta centrului, cei prezenți au asistat la demonstrații de virtuozitate cibernetică care le-au permis să relaționeze cu roboții veniți din viitor și să intuiască cum aceștia ne vor influența cât de curând viața de zi cu zi. Mașinăriile inteligente au executat mișcări complexe și au dus la bun sfârșit sarcini complicate, care demonstrează avansul luat de acest domeniu în ultima perioadă.

Evenimentul organizat de Roma Educațion Fund, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, Banca Locală de Alimente Sector 6 și Administrația Serviciului Public de Salubrizare Sector 6, le-a mai oferit participanților ateliere de confecționare obiecte artizanale, pictură, modelare în lut și plastilină, imprimare 3D, conectare la realitatea virtuală și jocuri în aer liber.

Cadourile oferite prin amabilitatea Băncii Locale de Alimente Sector 6 au completat seria de surprize puse la dispoziția celor mici.

Într-o atmosferă de sărbătoare, peste 80 de copii au avut astfel șansa de a se distra și a învăța lucruri folositoare, de ziua lor.

Centrul Comunitar Răsadniței, din Cartierul Giulești, a fost lansat în luna aprilie 2026, în cadrul parteneriatului încheiat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Roma Educațion Fund. Noul centru are ca scop sprijinirea copiilor și familiilor din zonă, în special a celor aparținând comunității rome, prin servicii sociale integrate.

Înapoi

Data publicării: 1 iun 2026

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Ai surplus de legume și fructe? Noi avem soluția.

Ai surplus de legume ?i fructe? Noi avem solu?ia.

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2026 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA