Aventură la Constanța pentru micii exploratori de la Centrul Belvedere

Astăzi, 29 octombrie 2025, copiii din Centrul de zi Belvedere, care provin din medii defavorizate, au pornit într-o excursie de neuitat la Constanța.

Prima oprire a fost la Delfinariu, unde au urmărit un spectacol interactiv, iar apoi au vizitat Microrezervația, un colț de natură dobrogeană amenajat pe 12 hectare, cu luciu de apă, plante de baltă și numeroase specii de păsări și animale.

Pentru drum, copiii au primit un mic dejun pregătit de Banca Locală pentru Alimente Sector 6, astfel încât excursia să înceapă cu energie și voie bună.

Centrul Belvedere rămâne un spațiu de sprijin și dezvoltare, oferind activități educative, materiale școlare, masă caldă și sprijin psiho-social, toate având ca obiectiv prevenirea separării copiilor de familie și susținerea echilibrului familial.

Centrul funcționează printr-un parteneriat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Organizația Salvați Copiii, colaborare care permite furnizarea de servicii integrate și sprijin continuu pentru copii și familiile lor.

Până în prezent, 97 de copii au fost incluși în proiect, iar alți 20 se află în etapa de evaluare, urmând să beneficieze la rândul lor de serviciile oferite. În total, proiectul sprijină 255 de copii din Sectorul 6, alături de 15 copii pentru care a fost instituită o măsură de protecție specială și care pot fi reintegrați în familie.

Proiectul „Servicii comunitare integrate – Centrul de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți Belvedere” se derulează în perioada 1 februarie 2025 – 31 decembrie 2027, fiind finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Cod MySMIS 2021+: 329170.

Valoarea totală a proiectului este de 9.933.427,28 lei, din care:

  • cofinanțare UE: 3.973.370,91 lei
  • valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național: 5.899.154,79 lei
  • cofinanțare: 60.901,58 lei

Dacă știi o familie sau un copil care ar putea beneficia de acest program, ne poți contacta la 021.9970, zilnic între 08:00 – 20:00.
Echipa noastră îți va oferi informațiile necesare și te va ghida în accesarea serviciilor.

Înapoi

Data publicării: 29 oct 2025

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2025 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA