Cu studii superioare, o familie și un job bine plătit, domnul P. din Sectorul 6 este dovada faptului că violența domestică poate afecta toate categoriile sociale. Și că este nevoie de o abordare profesionistă, fără prejudecăți, pentru a combate acest fenomen care ia amploare de la an la an.
La Centrul de Consiliere pentru Agresori din Sectorul 6, domnul P. s-a prezentat în urma sentinței civile și a ordinului de protecție emise ca urmare a comportamentului violent în familie.
Cele două documente emise de instanță prevedeau, printre altele, obligativitatea de a urma un program de consiliere psihologică în cadrul centrului nostru, dedicat cazurilor de violență domestică.
Alături de specialiști, domnul P a trecut prin toate etapele esențiale ale procesului terapeutic: conștientizarea problemei; înțelegerea tiparelor cognitive și emoționale care au declanșat comportamentul violent; tehnici de terapie cognitiv-comportamentală.
Acest pachet de servicii, oferit într-un mediu prietenos, care respectă confidențialitatea și demnitatea beneficiarilor, a ajutat la identificarea tiparelor, la schimbarea comportamentului și la dezvoltarea abilităților necesare pentru gestionarea stresului, construind astfel strategii de prevenire a reluării violenței domestice.
Ajutat de o atitudine deschisă și cooperantă pe durata celor 12 ședințe ale programului de consiliere, dorind sincer să își schimbe comportamentul în familie, domnul P. a obținut la final un scor de 9 puncte, care indică un risc scăzut de recidivă.
Este unul dintre multele cazuri de violență în familie care și-au găsit rezolvarea prin intermediul Centrului de Consiliere pentru Agresori din Sectorul 6, un instrument creat în cadrul implementării Convenției de la Istanbul.
De la începutul activității, în luna ianuarie a anului 2022, și până în prezent, centrul a avut un număr total de 43 de beneficiari. Din datele pe care le avem la dispoziție, a fost înregistrat un singur caz de recidivă.
De serviciile Centrului de Consiliere pentru Agresori pot beneficia atât persoanele obligate prin sentință civilă/ordin de protecție, cât și cei care aleg benevol să primească consiliere și sprijin de specialitate.
Persoanele interesate pot apela numărul de telefon 021.9970 sau pot trimite un e-mail la adresa consiliereagresori@dgaspc6.com pentru mai multe informații sau pentru a programa o întâlnire.
Convenția de la Istanbul, adoptată de Consiliul Europei în 2011, reprezintă un cadru legal esențial pentru prevenirea violenței împotriva femeilor și violenței domestice în general. România a ratificat această convenție în anul 2016, ulterior fiind înființate 8 centre regionale destinate agresorilor, inclusiv cel din Sectorul 6.
Conventia prevede măsuri clare pentru protecția victimelor, prevenirea violenței, sancționarea agresorilor și promovarea educației și sensibilizării publicului în legătură cu acest fenomen. Centrele pentru agresori sunt un element important al acestei strategii, având rolul de a interveni la nivelul cauzelor violenței domestice și de a contribui la schimbarea comportamentului agresiv.
Înapoi
Data publicării: 10 iul 2025
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0
Află mai multe despre SAFE