Nătăfleți, burtoși și înfricoșători numai în glumă, îi veți admira cu siguranță la West Side Hallo Fest, festivalul organizat și în acest an de Primăria Sectorului 6. Sunt dovlecii vestitori ai roadelor toamnei, selectați și decorați cu grijă de beneficiarii Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din comunitatea noastră. Povestea dolofanelor legume este, astfel, decorată și ea, la rândul ei, cu cea a oamenilor de lângă noi, care vor să fie acceptați și pe lângă care trecem uneori nepăsători. Dar festivalul de care tocmai am amintit este și trebuie să fie al tuturor. Iar adulții cu dizabilități care au creat, pentru dumneavoastră, frumoșii dovleci de Haloween, au făcut-o pentru că e toamnă, pentru că se anunță un eveniment pe cinste, pentru a ne aminti că nu avem voie să uităm pe nimeni. Veniți pe Lacul Morii în perioada 24 – 26 octombrie 2025, și vă veți convinge că e chiar așa. Regăsiți programul West Side Hallo Fest aici.
Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități din Sectorul 6 se adresează persoanelor din comunitate cu handicap psihic, mental, somatic, asociat sau fizic, oferind beneficiarilor, în regim de zi, un pachet de servicii cu rol de recuperare, abilitare și pregătire pentru viața independentă.
Înapoi
Data publicării: 23 oct 2025
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0
Află mai multe despre SAFE