Educația prin artă deschide drumuri către performanță!

Avem bucuria de a anunța o nouă reușită a tinerilor care și-au descoperit și cultivat talentul în cadrul cursului de Arte Plastice organizat la Conacul Golescu-Grant.

Două dintre cursantele noastre au fost admise în clasa a IX-a la Liceul de Arte „Nicolae Tonitza” din București, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ artistic din România.

Sara Maria studiază la Conacul Golescu-Grant încă din clasa a II-a, iar Daria din clasa a V-a, dar amandouă am demonstrat că prin perseverență, creativitate și dedicare au reușit să transforme pasiunea pentru artă într-o performanță remarcabilă.

Aceste rezultate confirmă importanța investiției constante în educația nonformală și în dezvoltarea aptitudinilor artistice ale copiilor și adolescenților, prin programele desfășurate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Le felicităm pe Sara Maria și Daria pentru această performanță deosebită și le dorim mult succes în noua etapă a formării lor artistice și suntem încrezători că această reușită reprezintă doar începutul unui parcurs plin de împliniri.

Înapoi

Data publicării: 13 iul 2026

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Ai surplus de legume și fructe? Noi avem soluția.

Ai surplus de legume ?i fructe? Noi avem solu?ia.

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

 Voluntariat n domeniul asisten?ei sociale

ANUNT

© 2026 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA