O excursie la Predeal pentru persoanele cu dizabilități din Sectorul 6

Sunt în număr de 47 și au primit în dar o tabără la Predeal din partea comunității Sectorului 6. E vorba de beneficiarii Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, care au astfel ocazia de a vizita Valea Prahovei și atracțiile turistice din proximitate.

Mănăstirea Predeal
, Cabana Trei Brazi, zona Zărnești-Plaiul Foii sau Grădina Zoologică din Brașov se află printre obiectivele pe care persoanele cu dizabilități le vizitează în perioada 17-24 iunie 2024.

Petrecerea în pijamale și tortul din ultima zi, precum și vizionarea în aer liber a partidelor de fotbal ale Naționalei, sunt alte surprize pregătite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6.

Pentru că excursia are rol de abilitare și pregătire pentru viața independentă, beneficiarii participă la acțiuni de colectare și reciclare a ambalajelor din plastic pe care le folosesc în excursiile zilnice.

Cu ocazia drumețiilor, vor învăța să se orienteze pe potecile de munte și să culeagă fragi și plante medicinale de sezon. La sfârșitul sejurului oferit de comunitatea în mijlocul căreia trăiesc, vor reveni mai fericiți, mai siguri pe ei și mai pregătiți să înceapă o nouă viață, pe cont propriu.

Înapoi

Data publicării: 21 iun 2024

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA