Fii cool! Nu fool – pericolele consumului de alcool și droguri, pe înțelesul liceenilor din Sectorul 6

Azi, 1 aprilie 2026, a venit rândul elevilor de liceu din Sectorul 6 să învețe despre pericolele ascunse ale consumului de alcool și droguri.

Campania ”Fii cool! Nu fool”, derulată în cadrul proiectului Centrul de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii Nemo, a ajuns la Liceul Iuliu Maniu cu mesajul că substanțele interzise îți întind o capcană din care cu greu mai poți scăpa.

Un număr de 36 elevi, 3 profesori, 2 reprezentanți ai Administrației Școlilor Sector 6 și un consilier școlar au fost prezenți la întâlnirea dedicată prevenirii și combaterii consumului de alcool și droguri la copii și adolescenți.

Dialogul, materialele informative distribuite și, mai ales, disponibilitatea de a se implica a celor prezenți au condus la formularea unor concluzii și a unor inițiative concrete împotriva substanțelor interzise și a celor care le comercializează.

Proiectul Nemo își propune, în perioada martie – iunie 2026, să deruleze o campanie de combatere și prevenire a consumului de alcool și droguri în 8 unități de învățământ din Sectorul 6.

Sesiunile de întâlniri se derulează în colaborare cu Administrația Școlilor Sector 6, Poliția Locală Sector 6 și unitățile de învățământ partenere.

Campania va continua mâine, 2 aprilie 2026, când specialiștii proiectului Nemo se vor întâlni cu elevii de la Școala 206 din Sectorul 6.

Campania este implementată în cadrul proiectului Centrul de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii NEMO– Cod SMIS 328617, derulat de Fundația Estuar, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Asociația Four Change.

Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile, în cadrul apelului: PIDS/403/PIDS_P5/OP4/ESO4.11/PIDS_A23 – Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării și susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție specială – Regiunea București-Ilfov.

Valoarea totală a proiectului este de 9.942.909,20 lei, din care 9.869.985,55 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Înapoi

Data publicării: 1 apr 2026

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

 O mna ntinsa nu are nevoie de bani. Fii cu adevarat bun ?i suna la 021.9970!  ncepe o noua campanie mpotriva cer?etoriei n Sectorul 6

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2026 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA