Cu intenția declarată de a premia oameni mai puțin cunoscuți, dar foarte talentați, care și-au propus și au reușit să facă lucruri extraordinare în domenii dintre cele mai diverse, ediția din acest an a Galei Valori 2024, organizată de Newsweek România, a avut printre protagoniști și doi adolescenți din Sectorul 6. O tânără cu talente fotbalistice remarcabile și un adolescent cu rezultate meritorii în tenis au urcat luni, 9 decembrie 2024, pe scena galei organizate de prestigioasa publicație în beneficul celor care fac performanță în ciuda obstacolelor pe care le au de înfruntat. Mădălina Cerasela Dodu (15 ani) și Rareș Ștefan Burlacu (17 ani) au fost reprezentanții Sectorului 6 la acest eveniment care răsplătește atât talentul, cât și perseverența pe drumul afirmării. Cerasela Mădălina face sport de performanță, fiind legitimată la clubul Rapid București, Secția Fotbal Feminin. Chiar dacă abia a împlinit 15 ani, în 2024 a fost inclusă în lotul național de fotbal feminin al României, Categoria Under 18, ceea ce atestă valoarea acestei sportive care promite să devină vedetă. Dragostea pentru fotbal nu a împiedicat-o pe Cerasela să fie o elevă strălucită și un model pentru colegii săi din clasa a VII-a, așa cum afirmă doamna dirigintă.
Cerasela mai are doi frați, iar din anul 2016 tatăl este singurul care se ocupă de creșterea și îngrijirea celor 3 copii. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 sprijină familia Ceraselei cu bonuri valorice oferite periodic, astfel încât dificultățile financiare să nu împiedice visul adolescentei de a face sport de performanță.
Pentru Rareș Ștefan, în vârstă de 17 ani, dragostea pentru tenisul de câmp a început în urmă cu 12 ani. Până în prezent, cu talent și multă sudoare, tânărul a obținut peste 20 de premii la concursurile naționale la care a participat. Este legitimat la CSA Steaua București și susținut financiar doar de mama sa, care în prezent se luptă cu o maladie gravă. In prezent, Rareș se antrenează la Academia Victor Hănescu, dar nu uită nici de activitatea școlară, reușind să obțină media 9,57 la ultima Evaluare Națională. Pentru a merge mai departe pe drumul performanței într-un sport frumos, dar și costisitor, Rareș a fost susținut de instituția noastră cu suma de 10 000 de lei, bani care l-au ajutat să își achiziționeze echipamentul dorit și să participe la o competiție de profil la care a ieșit învingător. În cadrul Galei Valori 2024, organizate de Newsweek România, ambii adolescenți din Sectorul 6 au primit Premiul pentru Performanță în Sport. Mulțumim Newsweek România și tuturor celor care au făcut posibil ca talentul și perseverența unor tineri din Sectorul 6 să fie răsplătite și încurajate în mod public.
Înapoi
Data publicării: 11 dec 2024
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0