”Împreună” - Grup de suport pentru părinți

La Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități ”Împreună” ziua de vineri este așteptată cu multă emoție de părinții care participă la grupul de suport dedicat lor.

Părinții ne spun că întâlnirile le oferă sprijin, normalizare și sentimentul profund că nu sunt singuri în dificultățile lor. În cadrul grupului, părinții se pot exprima autentic, fără judecată, pot râde și plânge, pot primi și oferi susținere. Din dinamica relațiilor și a activităților propuse, descoperă resurse noi, speranță, încredere și o perspectivă mai adaptativă asupra vieții. Mulți descriu participarea ca pe o transformare interioară discretă, dar reală, care face ca povara zilnică să devină mai ușor de purtat.


 

Grupul ”Împreună” se adresează părinților care poartă multă povară, de multe ori în tăcere, și care au nevoie de un cadru sigur în care să nu mai rămână singuri cu frica, vina, sentimentul de neputință sau cu extenuarea.

Grupul nu este un loc pentru soluții rapide și nici pentru evaluarea competențelor parentale. Este un spațiu de susținere emoțională, facilitat terapeutic, în care părinții pot vorbi sincer despre propriile experiențe și pot dobândi mai multă stabilitate interioară.

Ce oferă acest grup:

  • susținere în reglarea emoțiilor dificile (teamă, vinovăție, furie, neputință)
  • înțelegerea modului propriu de reacție în situații de stres și criză mai multă claritate în contexte copleșitoare
  • identificarea și mobilizarea resurselor personale ale părintelui
  • sprijin pentru a rămâne disponibil emoțional și conținător pentru copil, fără a se neglija
  • validarea trăirilor și diminuarea sentimentului de singurătate.

Întâlnirile sunt bilunare, se derulează pe perioada unui an calendaristic, iar până în prezent au participat un număr de 15 mame.

Centrul de Zi de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități ”Împreună” se află în Aleea Istru nr. 4 și oferă copiilor până la 18 ani, cu diferite tipuri de dizabilități, care au domiciliul legal pe raza sectorului 6, un pachet de servicii integrate de recuperare în vederea creșterii gradului de integrare socială. Serviciile oferite asigură menținerea, refacerea și dezvoltarea capacităților copilului.

Tipuri de servicii:

  • terapie psihologică;
  • logopedie;
  • terapie psihopedagogică;
  • terapie educaţională;
  • stimulare senzorială;
  • intervenții de tip 3 C;
  • kinetoterapie;
  • ateliere tematice pentru copii;
  • consiliere părinţi (individuală și de grup);
  • sesiuni de informare pentru părinți.

Mai multe informații puteți obține la 021.9970.

Înapoi

Data publicării: 30 ian 2026

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2026 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA