”Jocurile primăverii” – o frumoasă zi de sâmbătă dedicată sportului și persoanelor cu autism

Motricitatea generală, educarea echilibrului, coordonare, orientare, manipulare sau mânuire sunt achiziții necesare persoanelor cu dizabilități dornice să treacă de orice obstacol și să trăiască independent.

Azi, 5 aprilie 2025, într-o frumoasă zi de sâmbătă, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport – București și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, alături de Asociația Școala de antrenori I.K. Ghermănescu, au organziat un eveniment dedicat persoanelor cu dizabilități și, în special, a celor cu tulburări de spectru autist.

În incinta UNEFS, din strada Constantin Noica nr. 140, peste 300 de persoane cu dizabilități, însoțite de aparținători și profesioniști din domeniul social, au participat la cea de-a IV-a ediție a „Jocurilor primăverii”.

Organizat cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, evenimentul le-a oferit celor prezenți șansa a asista și de a lua parte la reprezentații de dans, jocuri, activități sportive și de divertisment.

”În țara săriturilor”, ”Gimnastică unificată”, ”Cine este mai puternic” sau ”Rostogolește, pasează, driblează” sunt numele câtorva activități haioase, dar mai ales benefice, care au fost propuse participaților.

Un motiv în plus ca nimeni să nu stea pe margine în aerul curat și razele de soare care au însoțit atelierele sportive.

Diploma și cadourile oferite la final le-au amintit persoanelor cu dizabilități prezente la manifestare că nu sunt singure și se pot baza pe sprijinul și afecțiunea semenilor lor.

La eveniment au participat și 80 de persoane cu dizabilități, adulți și copii, din Sectorul 6.

Mulțumim următoarelor firme care au ales să promoveze solidaritatea între oameni și comportamentul de consum sustenabil, donând la Banca Locală de Alimente Sector 6 numeroasele bunătăți alimentare care i-au răsplatit pe toți participanții: Kandia, AQUA Carpatica, Alka - Asa cum iti place si Best Foods Production.

În fiecare an, pe data de 2 aprilie este marcată Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului, cu scopul de a sublinia necesitatea de a contribui la creșterea nivelului de informare privind această problemă de sănătate, a simptomelor și manifestărilor ei, astfel încât persoanele care suferă de autism să fie integrate în școală și societate.

Înapoi

Data publicării: 5 apr 2025

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2025 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA