Frumoasa vacanță de vară aduce noi oportunități de instruire și distracție pentru copiii cu dizabilități din Sectorul 6. Ca parte a programului de integrare în școală și societate, un număr de 6 beneficiari ai Complexului de Servicii Sociale pentru Copii cu Dizabilitati “Istru” au primit în dar un periplu imaginar în ținutul dobrogean.
Duminică, 3 august 2025, în frumoasa grădină a Muzeului Vârstelor (Casa Filipescu Cesianu) din Capitală, cei mici au fost invitații atelierului "Cartea bunătății , povesti din Dobrogea", susținut de scriitoarea Cristina Andone. Printre istorisiri ale ținutului dintre Dunăre și mare, copiii au desenat case tradiționale dobrogene, au urmărit un mini -teatru de păpuși și au degustat împreună bunătăți din bucătăria unei regiuni care îmbină savori românești, lipovenești, bulgărești și turcești. Iar cu o zi înainte, chiar la început de weekend, un număr de 9 copii ai aceluiași centru au vizitat Parcul "La Țară", din comuna Găiseni, Căscioarele, un loc destinat jocurilor acvatice și prieteniei. Bălăceală în piscină, amuzament pe toboganul cu apă, petrecere cu spumă sau vânătoare de comori in apă au fost surprizele pregătite pentru participanții la ieșirea din apropierea Bucureștiului. A fost momentul potrivit de a-i ura bun venit lui Manu, băiețelul integrat de curând în colectivul mic, dar inimos, al acestei structuri de tip familial.
Excursia de la Găiseni a fost organizată cu sprijinul Asociației Lindenfeld, în cadrul Programului socio-educațional ”Ajungem mari”. Fie ca e vorba de centre de zi sau cu cazare, de copii sau adulți, beneficiarii serviciilor sociale din Sectorul 6 sunt implicați în această perioadă în activități specifice zilelor de vară, cu soare și distracție, despre care vom povesti și în zilele următoare.
Înapoi
Data publicării: 4 aug 2025
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0