Cu sprijinul voluntarilor Shakespeare School, prichindeii Centrului de Zi Sfântul Andrei din Sectorul 6 deprind tainele limbii engleze și învață lucruri esențiale despre țara marelui dramaturg. Adecvate vârstei celor mici, presarate cu povești și anecdote, lecțiile de engleză le deschid învățăceilor noi perspective de dezvoltare, punând bazele unor cunoștințe care le vor fi de folos mai târziu în viață. Prin intermediul unui instrument lingvistic indispensabil în zilele noastre, copiilor de vârstă preșcolară li se deschid astfel noi orizonturi și noi oportunități de a progresa. Începând de azi, 21 noiembrie 2024, un număr de 60 de copiii beneficiari ai centrului din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 se vor întâlni săptămânal cu cei 11 voluntari inimoși, dornici să transmită celor mici cunoștințele pe care le dețin. La început de vară, când sesiunile gratuite de pregătire se vor apropia de final, copiii de la Sfântul Andrei vor fi capabili să înțeleagă și chiar să poarte o discuție în limba engleză, spre surprinderea și bucuria celor de acasă. Mulțumim Shakespeare School pentru sprijinul acordat în instruirea tinerelor generații din Sectorul 6.
Înapoi
Data publicării: 21 nov 2024
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0
Află mai multe despre SAFE