Zilnic, peste 400 de beneficiari ai comunității Sectorului 6 servesc hrană proaspătă la Cantina Socială, iar acum ne-am unit forțele pentru a asigura livrarea acesteia direct către cei care au nevoie, prin intermediul Glovo.
Parteneriatul nostru este vital pentru a aduce rapid hrana necesară celor aflați în dificultate. Glovo, recunoscut pentru serviciul său de curierat rapid, se asigură că fiecare pachet ajunge în condiții optime. Astfel, ne concentrăm pe îmbunătățirea accesului la alimente esențiale pentru persoanele defavorizate din Sectorul 6.
Această inițiativă nu doar că răspunde nevoilor imediate ale comunității, dar și susține viitoare activități. Unul dintre proiectele care va beneficia de suportul Glovo va fi Bancă Locală de Alimente, un program bazat pe comunitate care colectează, depozitează și distribuie produse alimentare scoase din circuitul comercial către persoanele aflate în dificultate. Astfel, contribuim la reducerea risipei alimentare și optimizarea cheltuielilor locale.
Tocmai am marcat prima săptămână de livrări, iar reacțiile pozitive ale beneficiarilor subliniază impactul benefic al acestui parteneriat. În prezent, peste 40 de beneficiari primesc prin intermediul Glovo mâncare pregătită de la Cantina Sectorului 6. Mulțumim Glovo pentru sprijinul acordat! Acest parteneriat este un exemplu clar pentru modul în care inovația și responsabilitatea socială aduc beneficii reale comunității noastre. Împreună, prin cooperare și solidaritate, aducem îmbunătățiri semnificative în viața celor vulnerabili.
Înapoi
Data publicării: 20 iun 2024
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0
Află mai multe despre SAFE