Un nou început pentru copii și familii în Sectorul 6: Centrul de zi Belvedere

Astăzi, împreună cu Salvați Copiii România, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a organizat evenimentul de lansare a Centrului de zi Belvedere, într-un spațiu cu profundă încărcătură simbolică – Conacul Golescu-Grant, o clădire istorică în care, de peste 70 de ani, copiii au găsit educație, sprijin și șansa unui viitor mai bun.

Astăzi, această misiune continuă, adaptată nevoilor unei societăți tot mai complexe, în care provocările cu care se confruntă familiile sunt din ce în ce mai diverse și mai dificile.

Prevenția – cheia pentru a păstra familia unită

Într-un context social marcat de presiuni economice, instabilitate, lipsa timpului petrecut în familie și expunerea copiilor la riscuri, atât în mediul online, cât și offline, serviciile sociale de prevenire a separării copilului de familie devin esențiale.

Pentru DGASPC Sector 6, prevenția nu este doar o direcție strategică, ci o responsabilitate asumată față de comunitate: aceea de a interveni la timp, înainte ca vulnerabilitățile să se transforme în rupturi.

Prin servicii integrate, adaptate fiecărei familii, instituția urmărește menținerea copilului în mediul familial, sprijinirea părinților și reducerea riscului de instituționalizare.

Centrul de zi Belvedere – servicii integrate pentru copii și părinți

Servicii oferite:

✔ sprijin educațional și suport în realizarea temelor
✔ consiliere psihologică și sprijin emoțional
✔ intervenții sociale personalizate
✔ activități de dezvoltare personală și socializare
✔ masă caldă și sprijin material
✔ consiliere și îndrumare pentru părinți

Aceste servicii nu doar că sprijină copilul în prezent, ci contribuie activ la procesele de recuperare, reabilitare și reintegrare socială, oferind familiei resursele necesare pentru a rămâne unită.

Peste 120 de copii beneficiază deja de aceste servicii, iar până la finalul proiectului aproximativ 270 de copii vor fi sprijiniți.

În total, peste 4 milioane de euro au fost atrași, împreună cu partenerii neguvernamentali, prin cele trei proiecte finanțate în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.

Acest proiect vizează intervenții integrate pentru peste 200 de copii cu dizabilități grave și familiile acestora.

Prin aceste proiecte:

✔ peste 700 de copii și familiile acestora vor beneficia de servicii
✔ 5 centre de zi vor fi modernizate și dotate
✔ peste 50 de specialiști vor fi implicați

Centrul de zi Belvedere este o investiție în echilibru, în încredere și în viitorul unei comunități în care fiecare copil merită să crească în siguranță, alături de familie.

Înapoi

Data publicării: 28 apr 2026

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

 O mna ntinsa nu are nevoie de bani. Fii cu adevarat bun ?i suna la 021.9970!  ncepe o noua campanie mpotriva cer?etoriei n Sectorul 6

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2026 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA