Prietenie, disciplină și fairplay – prichindeii din Sectorul 6 învață fotbal îndrumați de doi mari fotbaliști români

Vedetele Naționalei îi învață fotbal pe viitori noștri campioni. Sorin Ghionea și Petre Marin nu au uitat primii pași în lumea sportului rege și au pornit un program de atragere și inițiere a prichindeilor în tainele celui mai îndrăgit joc cu balonul rotund.

În fiecare săptămână, peste 50 de puști din Sectorul 6 care visează să îmbrace culorile României și să ridice în picioare tribunele sunt așteptați la antrenament de către cei doi fotbaliști, în cadrul unui parteneriat încheiat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Asociația New Stars Fotbal Club.- Clubul de Fotbal Noile Stele

Așa se face că beneficiarii Centrelor de Zi Sfântul Andrei și Sfinții Împărați Constantin și Elena se află pe mâini bune, nu lipsesc de la nicio lecție și, cel puțin o parte dintre ei, se pot lăuda cu primul gol în poarta adversarilor.

Mulțumim celor doi mari fotbaliști ai Naționalei pentru includerea gratuită a copiilor din Sectorul 6 în Proiectul social “Sportul pentru toți” – un program care formează caractere în spiritul prieteniei, disciplinei și fairplay-ului.

Înapoi

Data publicării: 19 oct 2024

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2025 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA