De la trecut la prezent – prima zi a Săptămânii Naționale a Voluntariatului în Sectorul 6 a fost dedicată cunoașterii între generații

Un atelier foto privind spre trecut, dar ancorat în prezent, a deschis seria manifestărilor dedicate Săptămânii Naționale a Voluntariatului în Sectorul 6.

Azi, 13 mai 2025, Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant a fost gazda atelierului de fotografie “Trecut versus prezent”, susținut de seniori ai Sectorului 6 și voluntari care activează în domeniul social în beneficiul comunității.

Un număr de 15 persoane vârstnice au primit astfel șansa de a arăta generațiilor mai tinere aspecte din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, subliniind semnificația și importanța unor evenimente istorice surprinse de obiectivul aparatului de fotografiat.

Istorii colective și personale s-au împletit astfel într-un tablou mai amplu, care a aruncat o lumină aparte asupra întâmplărilor de altădată.

Evenimentul a prilejuit, cum era și firesc, o discuție despre particularitățile fiecărei generații, nepoți și bunici aflând lucruri noi și interesante unii despre alții.

Un joc de cunoaștere cu sfoara a permis celor prezenți să se cunoască reciproc și să se familiarizeze cu atmosfera din frumoasa clădire cu titlu de monument istoric.

În zilele următoare, noi manifestări cu și despre voluntarii din domeniul social vor aduce în atenția tuturor importanța acestei resurse umane pentru viața oricărei comunități locale.

Înapoi

Data publicării: 13 mai 2025

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2025 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA