Primul an de colaborare cu Spoonfull: mai bine de 20 de tone salvate și impact real pentru cei vulnerabili din Sectorul 6!

De mai bine de un an, la Adăpostul de noapte din subordinea DGASPC Sector 6, peste 200 de persoane fără adăpost care au primit servicii sociale s-au bucurat de o cina caldă, diversificată și gustoasă.

Nu doar o soluție de moment, ci un sprijin constant și o formă de demnitate.

Merită menționat că beneficiarii au apreciat în mod special calitatea și diversitatea preparatelor, de la specialități din pește și fructe de mare, la preparate tradiționale sau mâncare chinezească.

Cele mai apreciate produse, conform spuselor beneficiarilor, au fost: dorada pe pat de sare, calamari pane, tocanita de ghebe, ciorba de vitel, dar și pachețele de primăvară.

Spoonfull primul partener donator al Băncii Locale de Alimente Sector 6 și un exemplu clar de cum arată combaterea risipei alimentare făcută cu responsabilitate.

În loc ca preparatele rămase la final de zi să fie irosite, ele ajung la noi, sunt integrate în circuitul de sprijin social și devin mese calde pentru cei mai vulnerabili.

În acest prim an de colaborare, vorbim de peste 20 de tone de preparate salvate, mai exact mai bine de 7425 de litri de ciorbe si supe, precum și numai puțin de 12,6 tone de preparate calde.

Le mulțumim celor de la Spoonfull pentru consecvență, încredere și pentru faptul că au ales să fie parte dintr-un model funcțional de economie circulară și responsabilitate socială, aici, în Sectorul 6.

Alătură-te și tu misiunii noastre de a combate risipa alimentară și ai beneficii fiscale pentru compania ta, conform legii 217/ 2016.

Contact:

contact@foodbank6.ro
???? 0725 601 802
???? www.foodbank6.ro

Înapoi

Data publicării: 17 dec 2025

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

 O mna ntinsa nu are nevoie de bani. Fii cu adevarat bun ?i suna la 021.9970!  ncepe o noua campanie mpotriva cer?etoriei n Sectorul 6

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2026 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA