Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a organizat, vineri, 31 iulie 2026, primul atelier din cadrul proiectului pilot „COOK! SHARE! CARE!”, dezvoltat în cadrul proiectului european ELEVATE, finanțat prin Programul Interreg Danube Region.
Desfășurat la Banca Locală de Alimente Sector 6, atelierul marchează începutul unei serii de activități prin care seniorii și copiii vor fi implicați în experiențe comune dedicate educației alimentare, schimbului de experiență între generații, promovării unui stil de viață sănătos și consolidării relațiilor din comunitate.
Prin acest proiect, participanții vor avea ocazia să gătească împreună, să învețe unii de la alții, să împărtășească tradiții și experiențe și să contribuie activ la construirea unei comunități mai incluzive și mai solidare.
La primul atelier au participat peste 15 de seniori din Sectorul 6.
Prima parte a întâlnirii a fost susținută de Alina Trifu, specialist în nutriție și coordonator al meniurilor dezvoltate de Banca Locală de Alimente Sector 6 pentru programele „Școală după Școală” și Programul Național „Masă Sănătoasă”, implementate în 12 unități de învățământ.
În contextul temperaturilor ridicate specifice sezonului cald, participanții au primit recomandări practice despre cum își pot proteja sănătatea în perioadele de caniculă, cu accent pe hidratarea corectă, alegerea alimentelor potrivite, aportul optim de vitamine și minerale, precum și măsuri esențiale pentru păstrarea în siguranță a alimentelor. Totodată, au aflat cum obiceiurile alimentare echilibrate pot contribui la menținerea unei stări bune de sănătate și a unui nivel optim de energie pe parcursul verii.
Partea practică a atelierului a fost coordonată de Marius Tudosiei, ambasador al Băncii Locale de Alimente Sector 6.
Participanții au pregătit împreună un meniu sănătos, alcătuit din piept de curcan cu ratatouille și o salată fresh de vară, implicându-se activ în fiecare etapă a procesului culinar. De la pregătirea ingredientelor și porționarea legumelor, până la asezonarea preparatelor și aranjarea farfuriilor, fiecare senior a avut un rol bine stabilit în bucătărie.
Mai mult decât un atelier de gătit, activitatea a devenit un exercițiu de colaborare și socializare, demonstrând că mesele pregătite împreună pot crea contexte naturale pentru dialog, învățare și consolidarea spiritului comunitar.
Prin proiectul pilot „COOK! SHARE! CARE!”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 urmărește să reducă izolarea și excluziunea socială, să promoveze alimentația sănătoasă și să creeze punți între generații prin activități desfășurate într-un cadru participativ, în care fiecare beneficiar contribuie activ la experiența comună.
Atelierele vor continua în perioada următoare și vor reuni seniori și copii în jurul unor activități dedicate educației alimentare, combaterii risipei alimentare, schimbului de experiență și consolidării spiritului comunitar.
ELEVATE este un proiect european finanțat prin Programul Interreg Danube Region, care reunește 17 parteneri din 11 țări ale regiunii Dunării pentru dezvoltarea unor comunități mai incluzive și mai reziliente.
Prin participarea în proiect, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 dezvoltă programe educative și intergeneraționale inovatoare, cu accent pe combaterea risipei alimentare, promovarea incluziunii sociale, reducerea izolării seniorilor și sprijinirea copiilor proveniți din medii vulnerabile.
Proiectul pilot „COOK! SHARE! CARE!”, implementat la Banca Locală de Alimente Sector 6, reprezintă una dintre principalele inițiative dezvoltate în cadrul ELEVATE și demonstrează modul în care colaborarea dintre administrația publică, mediul privat și comunitate poate genera soluții sustenabile cu impact social real.
Pentru că soluțiile durabile se construiesc împreună cu oamenii pe care îi sprijină, nu în absența lor.
Oamenii sunt grija noastră!
On Friday, 31 July 2026, the General Directorate of Social Assistance and Child Protection of Bucharest`s 6th District (DGASPC Sector 6) organized the first workshop of the "COOK! SHARE! CARE!" pilot project, developed within the European ELEVATE project and co-funded by the Interreg Danube Region Programme.
Held at the Sector 6 Local Food Bank, the workshop marked the beginning of a series of activities designed to bring together seniors and children through shared experiences focused on nutrition education, intergenerational learning, healthy lifestyles, and stronger community ties. Through this initiative, participants will have the opportunity to cook together, learn from one another, exchange traditions and personal experiences, and actively contribute to building a more inclusive and supportive community.
More than 15 senior citizens from Sector 6 took part in this first workshop.
The opening session was delivered by Alina Trifu, Nutrition Specialist and Coordinator of the menus developed by the Sector 6 Local Food Bank for the After-School Programme and the National Healthy Meal Programme, currently implemented in 12 educational institutions.
Given the high summer temperatures, participants received practical guidance on how to protect their health during periods of extreme heat, with a particular focus on proper hydration, making appropriate food choices, ensuring an adequate intake of vitamins and minerals, and following essential food safety practices. They also learned how balanced eating habits can help maintain good health and optimal energy levels throughout the summer season.
The practical cooking session was led by Marius Tudosiei, Ambassador of the Sector 6 Local Food Bank.
Working together, participants prepared a healthy menu consisting of turkey breast with ratatouille and a fresh summer salad, actively engaging in every stage of the cooking process. From preparing the ingredients and chopping vegetables to seasoning the dishes and plating the meals, each participant played a clearly defined role in the kitchen.
More than simply a cooking workshop, the activity became an exercise in collaboration and social interaction, demonstrating how preparing meals together can naturally foster dialogue, learning, mutual support and a stronger sense of community.
Through the "COOK! SHARE! CARE!" pilot project, the General Directorate of Social Assistance and Child Protection of Bucharest`s 6th District aims to reduce social isolation and exclusion, promote healthy nutrition, and build meaningful connections between generations through participatory activities in which every beneficiary plays an active role.
The workshops will continue in the coming months, bringing together seniors and children through activities dedicated to nutrition education, food waste prevention, intergenerational exchange, and strengthening community spirit.
ELEVATE is a European project co-funded by the Interreg Danube Region Programme, bringing together 17 partners from 11 countries across the Danube Region to develop more inclusive, resilient and people-centred communities. Through its participation in the project, the General Directorate of Social Assistance and Child Protection of Bucharest`s 6th District is developing innovative educational and intergenerational programmes focused on reducing food waste, promoting social inclusion, tackling loneliness among older adults and supporting children from vulnerable backgrounds.
The "COOK! SHARE! CARE!" pilot project, implemented at the Sector 6 Local Food Bank, is one of ELEVATE`s flagship initiatives, demonstrating how collaboration between public authorities, the private sector and local communities can generate sustainable solutions with measurable social impact.
Because lasting solutions are built together with the people they are meant to support, never without them.
People are at the heart of everything we do.
Înapoi
Data publicării: 3 aug 2026
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0