Sportul minții nu te întreabă câți ani ai. Iar dacă o face, îi poți spune fără reținere că ai trecut de vârsta pensionării. Azi, 19 iunie 2026, peste 20 de bunici din Sectorul 6 s-au întâlnit la Clubul Seniorilor Iulia Hașdeu pentru a participa la o competiție șahistă dedicată vârstei a treia. Organizat în sistem elvețian, ”Turneul Seniorilor Sector 6” a avut drept participanți beneficiari ai celor 4 cluburi ale seniorilor din comunitate. În urma mai multor runde și a unor partide aprinse, au fost declarați câștigători ai locurilor 1, 2 și 3 Marian Tomoae, Ovidiu Constantinescu și, respectiv, Eduard Iacobescu. Dincolo de clasament, bucuria de a practica împreună una dintre cele mai nobile pasiuni, spiritul de fair-play și bucuria de a-ți face noi prieteni au marcat evenimentul organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 în parteneriat cu CS Alcor București. Oferite tuturor participanților, cadourile venite de partea Băncii Locale de Alimente Sector 6 au adus câte o mică bucurie în fiecare cămin. Situate în fiecare cartier al sectorului nostru, cluburile seniorilor vă așteaptă cu activități diverse și gratuite de abilitare și petrecere a timpului liber.
Pentru mai multe informații, sunați la numărul 021.9970, disponibil zilnic între orele 08.00 – 20.00.
Înapoi
Data publicării: 19 iun 2026
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0