Seniorii Sectorului 6 au strălucit pe scena Festivalului „D-ale lui Caragiale” de la Ploiești!

Două trupe de teatru ale Clubului Seniorilor Sector 6 s-au întors de la cea de-a IX-a ediție a festivalului cu rezultate care confirmă talentul, munca și pasiunea lor pentru teatru.

Spectacolul „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, a fost unul dintre marile câștigătoare ale festivalului, obținând:

  • Premiul I – Cel mai bun spectacol
  • Premiul I – Cea mai bună regie
  • Premiul I – Cea mai bună actriță, acordat doamnei Rodica Kerim

Distribuția a fost formată din: Rodica Kerim, Florica Șerban, Dobrina Bran, Elena Viviana Grama, Constantin Pancu și Adelina Știrbu.

Spectacolul „C.F.R.”, de I.L. Caragiale, a obținut:

  • Premiul III – Cel mai bun spectacol

Din distribuție au făcut parte: Valeriu Stănescu, Ștefan Badiu, Constantin Pancu, Mihai Marton și Constanța Pancu.

Pentru ambele trupe, aceasta a fost prima participare în actuala formulă de distribuție, însă o parte dintre actori sunt veterani ai festivalului și duc mai departe o tradiție începută cu mulți ani în urmă.

Trupa de teatru a Clubului Seniorilor Sector 6 a participat la toate edițiile festivalului de la Ploiești, obținând de-a lungul timpului numeroase premii și distincții.

La Clubul Seniorilor Sector 6, parte a DGASPC Sector 6, credem că îmbătrânirea activă înseamnă și cultură, creativitate, curajul de a urca pe scenă și bucuria de a face parte dintr-o comunitate.

Felicitări tuturor actorilor și coordonatorilor pentru această performanță!

Înapoi

Data publicării: 23 iun 2026

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Ai surplus de legume și fructe? Noi avem soluția.

Ai surplus de legume ?i fructe? Noi avem solu?ia.

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2026 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA