Seniorii Sectorului 6, sărbătoriți cu dans, cântec și voie bună la Conacul Golescu-Grant

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, DGASPC Sector 6, în parteneriat cu Banca Locală de Alimente Sector 6 și Asociația POT SA AJUT, a organizat o sărbătoare plină de emoție, muzică și bucurie, dedicată seniorilor beneficiari ai proiectului „Mișcare pentru sănătate”.

Evenimentul a avut loc în spațiul de poveste al Conacului Golescu-Grant, clădire emblematică a Sectorului 6, care s-a transformat într-o adevărată scenă a comunității. Atmosfera a fost una de neuitat, cu iz de basm, datorită momentelor speciale oferite de seniori și invitați:

Trupa de teatru a seniorilor a adus zâmbete prin momente artistice pline de talent și umor;

Corul Seniorilor Sector 6 a încântat publicul cu cântece care au reunit generații;

Invitatul special, Walter Ghicolescu, a ridicat sala în picioare, cântând alături de seniori și invitându-i pe toți la dans.

Această sărbătoare a fost o dovadă a faptului că persoanele vârstnice sunt o resursă inestimabilă a comunității – prin înțelepciunea, experiența și energia lor. Marcarea unor astfel de momente ne oferă prilejul să ne arătăm recunoștința, respectul și dragostea față de bunicii Sectorului 6, să celebrăm legătura dintre generații și să încurajăm implicarea activă a seniorilor în viața comunității.

Prin astfel de evenimente, Sectorul 6 demonstrează încă o dată că își prețuiește seniorii, transformând fiecare ocazie într-un moment de sărbătoare, prietenie și apropiere sufletească.

La mulți ani tuturor persoanelor vârstnice!

Înapoi

Data publicării: 1 oct 2025

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2026 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA