De Sfântul Andrei, tradițiile au prins viață la Internatul „Domnița Bălașa”!

Copiii de la Internatul de Tip Social pentru Copiii cu Dizabilități „Domnița Bălașa”, serviciu rezidențial aflat în coordonarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, care are în grijă peste 80 de copii și tineri cu dizabilități de auz și diagnostic asociat, au trăit o după-amiază de poveste.

Într-un decor cald, parcă desprins dintr-o șezătoare de odinioară, micii participanți au ascultat cu atenție povești despre tradiții și obiceiuri de Sfântul Andrei, ocrotitorul României și primul apostol chemat de Hristos.

Au pus grâul la încolțit, pentru a prezice cât de roditor va fi anul, iar tinerele domnișoare au aflat despre busuiocul pus sub pernă, pentru vise frumoasa, și despre usturoiul care alungă spiritele rele, protejând casa și familia.

A fost un moment despre tradiții transmise cu grijă, curiozitate și comunitate – un moment de bucurie și învățare împreună.

La Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, grija, poveștile și tradiția merg întotdeauna mână în mână.

Înapoi

Data publicării: 30 nov 2025

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2025 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA