Și în acest an, numeroase persoane aflate în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și protecția Copilului Sector 6 au primit din partea comunității în mijlocul căreia trăiesc o frumoasă vacanță la Predeal. Copii cu dizabilități sau resurse financiare limitate, persoane vârstnice, familii nevoiașe sau adolescenți lipsiți de sprijin familial au astfel ocazia de a petrece zile de distracție și relaxare în stațiunea de la poalele Bucegilor. În funcție de vârstă și vremea de afară, programul acestui sejur binevenit cuprinde plimbări în natură sau cu telecabina, vizitarea unor obiective turistice situate pe Valea Prahovei sau în proximitatea Brașovului, seri de dans, jocuri și alte activități de socializare. Organizate în serii, beneficiind de sprijinul și supravegherea lucrătorilor sociali, vacanțele pentru beneficiarii serviciilor sociale aduc clipe de relaxare, bucuria unor noi prietenii, gânduri senine pentru viitor și zâmbete de mulțumire. Începând cu prichindeii care fac primii pași la grădiniță și terminând cu cei ajunși la vârsta senectuții, acest efort comunitar le oferă tuturor bucuria vacanței, atmosfera unor zile trăite împreună, sentimentul că nimeni nu este lăsat deoparte. Reveniți acasă din excursia dăruită de semenii lor, protagoniștii acestei frumoase povești vor fi aflat că nu sunt singuri și că împreună putem realiza lucruri frumoase, care bucură deopotrivă pe cei care oferă și pe cei care primesc.
Înapoi
Data publicării: 26 iul 2024
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0
Află mai multe despre SAFE