Proiectul ”Youth Bridges Through Art” a ajuns în etapa dedicată creației. După ce au studiat arta teatrală în cadrul unor ateliere susținute de profesioniști în domeniu, cei 40 de beneficiari ai acestui program socio-cultural se confruntă cu provocarea de a crea scenariul și a pregăti o piesă de teatru pentru spectacolul de final. Adolescenții din Sectorul 6 au participat chiar azi, 24 noiembrie 2024, la o întâlnire de creație și evaluare a unor scenarii pe teme de actualitate din viața lor de zi cu zi: abuzul emoțional sau fizic, relația cu părinții și profesorii, consumerism, prietenie etc. Împărțiți pe grupe, tinerii sunt încurajați să se exprime liber prin intermediul scenariilor create, sunt ghidați de către lucrătorii de tineret pregătiți în prealabil în cadrul mobilității desfășurate în luna august la București, unde au dezvoltat o metodologie bazată pe combinarea artei și metodelor non-formale, având ca scop incluziunea tinerilor defavorizați și îmbunătățirea imaginii de sine, să se exprime liber prin intermediul artei teatrale, să devină mai creativi și mai sensibili la realitățile din jur. Întâlnirea a fost găzduită de Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală Conacul Golesc-Grant, proiectele de scenarii propuse stârnind entuziasm, dar și dezbateri aprinse printre participanți. Întâlnirile bilunare vor fi încununate cu un spectacol de teatru, la sfârșitul proiectului, în cadrul căruia vor fi prezentate scenariile scrise și puse în scena de adolescenți. Proiectul Youth Bridges Through Art este derulat de Asociația Culturală Atelierul European de Artă și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 cu parteneri din Spania (Associacio Globers) și Polonia (Walbrzyskie Stowarzyszenie Mlodziezy). Proiectul are următoarele obiective:
Youth Bridges Through Art se derulează în perioada martie 2024 – august 2025, fiind finanțat prin intermediul programului Erasmus+ KA2.
Înapoi
Data publicării: 24 nov 2024
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0
Află mai multe despre SAFE