Luna aceasta a fost cu totul specială pentru noi, în Clubul Seniorilor Stela Popescu din Crângași. La fel ca si marea artista care dă numele clubului, și generația noastră de aur este veselă, plină de viață și talentată.
Am avut 12 beneficiari care și-au sărbătorit ziua de naștere în luna iunie și două persoane dragi care celebrează ziua onomastică mâine, cu ocazia sărbătorii Sf. Petru și Pavel.
Un moment deosebit a fost dedicat domnului Mihai, care a împlinit 78 de ani! Geofizician de excepție, cu o carieră remarcabilă la Prospecțiuni și la Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice, domnul Mihai ne încântă zilnic cu prezența sa caldă și poveștile fascinante.
În tinerețe, domnul Mihai a făcut parte dintr-o trupă alături de doi prieteni, susținând concerte la clubul CFR Caransebeș, unde cânta la chitară. Astăzi, după 50 de ani, i-am făcut o surpriză: i-am adus o chitară! Momentul în care ne-a încântat cu melodiile sale a fost magic, aducând bucurie și nostalgie în sufletele noastre.
De asemenea, trebuie să menționăm că, în ciuda unui diagnostic implacabil, domnul Mihai reușește să-și păstreze memoria vie cu ajutorul specialiștilor. Scrie amintirile sale folosindu-se de fotografii și a adunat deja 120 de pagini pline de viață și emoții.
Ce frumos este să vedem atâta pasiune și activități minunate în viețile seniorilor noștri!
La mulți ani, domnule Mihai! Să continuați să ne încântați zi de zi cu pofta dumneavoastră de viață!
La mulți ani și tuturor celor care își vor sărbători mâine ziua onomastică!
Înapoi
Data publicării: 28 iun 2024
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0
Află mai multe despre SAFE