Ziua Adopției – o celebrare emoționantă a familiei, a iubirii necondiționate și a curajului de a începe o nouă poveste de viață.

Luni, 2 iunie 2025, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a participat, în calitate de partener, la evenimentul „Ziua Adopției”, organizat de Alianța România Fără Orfani (ARFO), în spațiul Roaba de Cultură din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), București.

Evenimentul a făcut parte dintr-o inițiativă națională de celebrare a familiilor formate prin adopție, precum și a celor care oferă un cămin temporar copiilor aflați în situații vulnerabile. Alături de familii, copii, specialiști și organizații de profil, am transmis un mesaj comun: fiecare copil are dreptul de a crește într-un mediu sigur, stabil și iubitor.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a fost prezentă la eveniment pentru a susține această cauză importantă și pentru a reafirma angajamentul instituțional față de protecția copilului și facilitarea proceselor de adopție. Prin dialog, sprijin direct și informare, ne dorim să aducem tot mai aproape ziua în care niciun copil nu va mai crește fără o familie.

Am vorbit despre protecție, sprijin, șanse egale și mai ales despre importanța unui mediu sigur și iubitor pentru fiecare copil.

Mulțumim organizatorilor pentru invitație și pentru implicarea în promovarea unui subiect atât de important – și felicitări tuturor celor care au fost parte din această zi cu adevărat specială!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 – Implicare activă și rezultate concrete în anul 2024:

  • 32 de dispoziții și atestate eliberate pentru familie/persoană aptă de adopție;
  • 63 de rapoarte de potrivire națională, pentru 19 copii potriviți cu 36 de familii/persoane atestate de DGASPC Sector 6;
  • 19 rapoarte de încuviințare a adopției naționale, care au vizat 23 de copii încadrați în 19 familii/persoane;
  • 3 module de cursuri de pregătire organizate pentru 27 de familii/persoane, în vederea asumării rolului de părinte adoptiv.

Prin efortul constant al echipei sale de profesioniști, DGASPC Sector 6 rămâne ferm angajată în sprijinirea copiilor vulnerabili și a familiilor adoptive, oferind sprijin, informare și însoțire pe parcursul întregului proces de adopție.

Pentru mai multe informații despre procedura de adopție sau cursurile pentru părinți adoptatori, ne puteți contacta la numărul scurt 021 9970 – apelabil din orice rețea, de luni până duminică, între orele 08:00 și 20:00.

Înapoi

Data publicării: 3 iun 2025

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2025 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA