Ziua Internațională a Voluntariatului – o întâlnire cu și despre voluntarii sociali din Sectorul 6

Gata să întindă oricând o mână de ajutor, voluntarii care activează în domeniul social pe raza Sectorului 6 au fost astăzi răsplătiți. Cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntariatului, celebrată anual în data de 5 decembrie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 a organizat o întâlnire dedicată acestor persoane și muncii lor benevole în sprijinul comunității.

În incinta Centrului de Recreere și Dezvoltare Personală Conacul Golescu Grant, alături de specialiștii care se ocupă de recrutarea și pregătirea lor, voluntarii au avut ocazia să se cunoască, să se exprime și să propună noi idei de implicare în domeniul social.

Discuțiile au mai vizat repartizarea lor în funcție de aptitudini și pregătire, precum și problemele care apar în procesul de recrutare, pregătire și utilizare a acestei resurse umane.

Drept recompensă și în semn de recunoștință pentru activitatea desfășurată, la întâlnirea desfășurată azi, 7 decembrie 2024, voluntarii care au efectuat peste 60 de ore de activitate în anul 2024 au fost răsplătiți cu certificate care atestă valoarea și importanța muncii lor.

În cursul anului 2024, un număr de 105 voluntari au depus cereri pentru a desfășura o activitate de voluntariat în cadrul DGASPC sector 6. Dintre aceștia, 35 s-au implicat activ în activitățile din cadrul unor departamente/centre din subordinea instituției, proiecte derulate și evenimente organizate cu diverse ocazii.

Persoanele din Sectorul 6 care doresc să presteze activități de voluntariat în domeniul social sunt rugate să acceseze următorul link aici, unde vor găsi toate informațiile necesare.

Ziua Internațională a Voluntarilor (5 decembrie) este o sărbătoare internațională mandatată de Adunarea Generală a ONU în 1985. Oferă o oportunitate pentru organizațiile și persoanele care implică voluntari pentru a promova voluntariatul. Cu această ocazie guvernele pot să încurajeze sau să sprijine eforturile de voluntariat și de recunoaște a contribuțiilor acestora la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă(ODD) la nivel local, național și internațional. (sursa: Wikipedia).

Înapoi

Data publicării: 7 dec 2024

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2025 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA