România, văzută prin 30 de obiective. Și niciuna dintre fotografii nu spune exact aceeași poveste

Ieri, 19 august, de Ziua Mondială a Fotografiei, membrii Cercului Foto din cadrul Cluburilor Seniorilor Sector 6 au marcat această zi printr-o expoziție dedicată locurilor care merită privite mai atent.

Peisaje, clădiri, locuri cu istorie și imagini care păstrează amintiri au fost adunate într-o expoziție în care fiecare fotografie spune ceva despre felul în care autorul ei vede lumea.

Pentru cei 30 de membri ai Cercului Foto, fotografia nu înseamnă doar să apeși un buton. Înseamnă să cauți lumina potrivită, să observi un detaliu pe lângă care alții trec grăbiți și să transformi un loc într-o poveste.

Peste 20 de seniori din cadrul Cluburilor Seniorilor au vizitat ieri expoziția, fotografiile rămân expuse pe tot parcursul lunii august, pentru ca și ceilalți să le poată descoperi.

Cluburile Seniorilor Sector 6 sunt spații de zi în care persoanele vârstnice pot rămâne active, pot socializa, participa la activități și descoperi noi pasiuni.

Vrei să faci și tu parte din această comunitate?
Sună-ne la Call Center DGASPC Sector 6 — 021 9970.

Înapoi

Data publicării: 20 aug 2026

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Ai surplus de legume și fructe? Noi avem soluția.

Ai surplus de legume ?i fructe? Noi avem solu?ia.

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

 Voluntariat n domeniul asisten?ei sociale

ANUNT

© 2026 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA