Proiectul “Câini pentru oameni”, încheiat între Fundaţia Vier Pfoten şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6, a demarat în urmă cu 5 ani.
Iniţial, programul a fost aplicat ca metodă de terapie complementară pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi mintale din Sectoul 6. Pe parcurs, programul a fost extins şi la seniorii rezidenţi ai Centrului pentru Persoane Vârstnice “Floare Roşie’. Aceştia primesc săptămânal, vizita prietenilor capabili să le ofere afecţiune necondiţionată.
Proiectul „Câini pentru oameni” a implementat la nivelul serviciilor sociale din România un procedeu terapeutic cunoscut şi folosit de mult timp în ţările occidentale. Interacţiunea dintre om şi câine a fost analizată de psihologi şi specialişti în studiul comportamental, fiind considerată astăzi un instrument terapeutic de valoare, cu aplicabilitate în diferite domenii. Terapia are darul de a stimula procese cognitive şi de a genera comportamente cu rol benefic în rândul persoanelor vârstnice.
Sub supravegherea specialiştilor de la Vier Pfoten şi a psihologilor din centru, în fiecare zi de miercuri, persoanele varstnice din Centru Floare Rosie beneficiaza de acest tip de terapie.
„Bătrânii din centre tind să se izoleze şi să devină foarte pasivi, iar în multe cazuri apare depresia. Un obiectiv foarte important este să îi activăm şi să-i scoatem din saloane, având ca pretext activităţile cu câinii. Se poate vedea o mare schimbare în comportamentul rezidenţilor, o îmbunătăţire a tonusului, a atitudinii şi disponibilităţii de a comunica”, explică Victor Chitic, psihologul echipei „Câini pentru oameni”.
Rețele sociale