Pentru al doilea an consecutiv, grație parteneriatului dintre Asociaţia “Aura Ion” și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, evenimentul caritabil pentru copii “Bun venit în noul an școlar” va avea loc duminică, 10 septembrie 2017, între orele 10:00 – 14:00, la Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală “Conacul Golescu Grant”.
Evenimentul marchează debutul anului școlar 2017-2018, 69 de copii, aflați în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, urmând a se bucura de primirea unui ghiozdan complet echipat.
”Bun venit în noul an școlar” face parte din proiectul „Viziune într-un ghiozdănel”, derulat de Asociaţia “Aura Ion”, în parteneriat cu Aura Ion Foundation UK și are ca scop facilitarea accesului la educație pentru 1.000 de copii cu vârsta între 4 și 14 ani, care provin din medii defavorizate.
Mulțumită donatorilor generoși, toți copiii se vor bucura de primirea unui ghiozdan complet echipat, care să le permită accesul la educaţie şi la o dezvoltare intelectuală pozitivă, dar şi de o mulţime de alte surprize.
Evenimentul este conceput și dedicat special copiilor din medii defavorizate, pentru ca aceștia să se bucure de o zi plină de zâmbete și culoare și pentru a avea un început de an școlar diferit, presărat cu personaje de poveste și jocuri creative,puse la dispoziție de către BluParty.
Sub deviza “Educația este cheia către succes şi un drept uman de bază”, proiectul își propune să încurajeze educația în rândul copiilor al căror acces la sistemul educațional este îngreunat de dificultăți financiare și/sau excluziune socială.
Mulțumim pentru implicare: BluParty, Primăria Sectorului 6, Alka, Finastra, Axway, Editura Diana, Decathlon, SecureWorks, TrufinTrans, Beleca Lawyers.
Rețele sociale