Cu speranța că scena, locul unde se simt cel mai bine, îi va reprimi în curând, copiii de la Nostalgia se bucură de însoritele zile de vacanță. O excursie la Mănăstirea Comana și parcul de distracții cu același nume a fost cadoul primit de cei 28 membri ai corului susținut de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Volei, fotbal, escaladă, rațele și vânătorii, urmate de un picnic la iarbă verde, i-au antrenat și relaxat pe copii și adolescenți, în incinta unui parc național cu numeroase specii protejate și locuri încărcate de istorie. Un palmares bogat de spectacole și albume, alături de numeroși artiști consacrați ai scenei românești, precum și implicarea în proiecte cu caracter social, au adus apreciere și recunoaștere Corului Nostalgia, mai dornic ca oricând să revină în fața publicului și a celor care au nevoie de un zâmbet cald și un semn de prietenie.
Rețele sociale