O competiție șahistă pentru toate vârstele, la Conacul Golescu-Grant din Sectorul 6

A început Campionatul Capitalei – șah rapid și blitz, desfășurat în incinta Centrului de Recreere și Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant.

Peste 130 de jucători de toate vârstele sunt așteptați în locația încărcată de istorie din Sectorul 6, pe durata celor două zile de competiție.

Prima zi, dedicată partidelor de șah rapid, reunește un număr de 47 de participanți înscriși la cluburile de profil din București.

Concursul se desfășoară în sistem elvețian, pe durata a 9 și, respectiv, 11 runde. La fiecare categorie (open sau blitz), cel mai bun jucător va fi încununat cu titlul de campion al Capitalei. Competiția este omologată FIDE și va fi transmisă live pe site-ul www.amsb.ro.

Cu sprijinul sponsorilor competiției - Prime Intelligence, Izvoarele Călimani și CESS Safety Solutions - se vor acorda premii în valoare totală de 6.000 lei.

Competiția se desfășoară în urma parteneriatului dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Asociația Municipală de Șah București, care au mai organizat în anul 2023 încă 2 competiții de acest gen, ambele dedicate copiilor cu vârste între 6 și 14 ani.

Mâine, 23 aprilie 2023, sunt programate ultimele runde ale competiției de șah rapid, precum și competiția de șah blitz.

Le urăm succes participanților!

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001