Bingo, la Clubul Seniorilor din Sectorul 6

Azi, 11 mai 2023, la solicitarea beneficiarilor, Clubul Seniorilor Sadoveanu, din Sectorul 6, a organizat o competiție de bingo.

Cele 50 de persoane în vârstă, prezente la sediul clubului din Bd. Timișoara nr. 73, au profitat de regulamentul atractiv și posibilitățile de relaționare pe care le oferă acest joc, pentru a petrece împreună câteva ore de relaxare.

Succesul sesiunii de bingo i-a convins pe participanți și organizatori să programeze lunar câte o astfel de competiție la unul din cele două sedii ale Clubului Seniorilor din Sectorul 6.

O nouă activitate de socializare și petrecere a timpului liber se adaugă astfel la lista oportunităților oferite deja de această structură socială, care devine tot mai populară în rândul persoanelor vârstnice din comunitate.

Ca urmare a numărului mare de solicitări, autoritățile locale ale Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, au decis, în luna martie, extinderea cu 50% a spațiului alocat Clubului Seniorilor I.L. Caragiale.

În prezent, un total de 150 de locuri zilnic se află la dispoziția persoanelor de vârsta a treia din comunitate, distribuite astfel:

  • Clubul Seniorilor I.L. Caragiale (Bd. 1 Mai nr. 15) – 100 locuri
  • Clubul Seniorilor Sadoveanu (Bd. Tmișoara, nr.73) – 50 de locuri

Serviciile sunt gratuite iar activitățile diversificate, în funcție de posibilitățile și preferințele fiecăruia:

  • Șah
  • Rummy
  • Sport
  • Fotografie
  • Pictură
  • Voluntariat
  • Alte activități

Peste 400 de persoane în vârstă frecventează în prezent cele două cluburi ale seniorilor care funcționează pe raza Sectorului 6.

Pentru a răspunde numărului mare de solicitări, în viitorul apropiat va fi dat în folosință un nou spațiu destinat Clubului Seniorilor Sector 6, în Cartierul Militari.

Pentru mai multe informații privind condițiile și procedura de înscriere, vă rugăm să ne contactați la:

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001