Prima zi a unei lungi povești de vacanță, la ”Domnița Bălașa”

O frumoasă poveste de vacanță a început azi, 3 iulie 2023, în incinta Internatului de Tip Social pentru Copiii cu Dizabilităţi „Domnița Bălașa”.

Pe perioada verii, copiii cu deficiențe de auz, diagnostic asociat sau dizabilități intelectuale din Sectorul 6 participă la ateliere de creație, activități sportive, ieșiri în parcuri și muzee, sesiuni de dans și relaxare.

În prima zi a programului de vacanță s-au derulat activități ludice de conectare, un atelier tematic de pictură, muzică si dans, urmat de o povestea terapeutică.

Un număr de 19 copii cu dizabilități, cu vârste între 6 și 17 ani, au desenat și au confecționat aranjamente florale, s-au jucat în curtea centrului din Aleea Istru nr. 6, totul sub supravegherea specialiștilor.

Derulat de Direcție Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, programul va funcționa în perioada 01 iulie – 30 august, de luni până vineri, între orele 08.00 – 16.00.

Sunt așteptați în continuare la înscriere copii cu dizabilități din comunitatea Sectorului 6. Participarea este gratuită.

Persoanele interesate sunt rugate să ne contacteze la adresa de email office@dgaspc6.com, sau la numărul de telefon 021.9970, zilnic între orele 08.00 – 20.00.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001