Pași de la teorie la practică în sprijinul mediului înconjurător – copii și tineri din Sectorul 6 au vizitat Turcia

În perioada 6-13 iulie 2023, un număr de 6 copii și tineri cu vârste între 13 și 23 de ani, din Sectorul 6, au vizitat localitatea Iskenderun din Regiunea Hatay, Turcia.

Prin intermediul unui program Erasmus, în cadrul proiectului ”Ready, Steady, GO GREEN!”, vizitatorii s-au întâlnit cu participanți din Grecia, Italia și Turcia pentru a învăța împreună cele mai bune tehnici legate de sustenabilitate prin energie regenerabilă, reciclare eficientă și protejarea mediului înconjurător.

Activitățile de informare și schimb de experiență, derulate în cadrul unor ateliere tematice, au fost completate de acțiuni concrete de ecologizare a zonelor de plajă din Iskenderun.

Copiii și tinerii au primit astfel șansa de a face pasul important de la teorie la practică, intrând în contact direct cu locații ce au nevoie de măsuri urgente de ecologizare.

La revenirea în țară, participanții vor transmite informațiile și experiența acumulată, în cercul de prieteni, unități de învățământ, asociații și instituții publice. Activitatea va contribui la propagarea transfrontalieră a unui curent de opinie în favoarea protejării mediului înconjurător.

Prin acest mecanism, proiectul creează relații și conexiuni internaționale la nivel european, cu ajutorul unor activități de tip Youth Exchange, specifice programului Erasmus.

Vizita în Turcia a copiilor și tinerilor din România are loc în cadrul unui parteneriat încheiat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Asociația Culturală Atelierul European de Artă.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001