Un proiect de tradiție în Sectorul 6, premiat la Gala PARTENERIATELOR APL-ONG pentru un București Social și Solidar.

Un parteneriat public privat cu tradiție în Sectorul 6, care pune accent pe implicarea intergenerațională, a fost premiat azi, 19 septembrie 2023 în cadrul Galei PARTENERIATELOR APL-ONG pentru un București Social și Solidar.

Organizat de Asociația Ateliere fără Frontiere și parteneri săi din proiectul „Noul București, o capitală a tuturor”, Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 3, evenimentul a oferit premiul cel mare Centrului Comunitar Generații, realizat în urma parteneriatului dintre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 și Fundația Regală Margareta a României.

Premiul a fost acordat în cadrul secțiunii ”APL-ONG pentru incluziune socială în București”, răsplătind eforturile celor doi parteneri de implicare a copiilor, tinerilor și persoanelor în vârstă în rezolvarea problemelor sociale de la nivelul comunității.

Datând din anul 2007, Centrul Comunitar Generații asigură asistență socială și sprijin educațional copiilor din medii defavorizate, cu ajutorul unor activități în care copii și vârstnici lucrează împreună. Se promovează astfel, prin valorizarea resurselor de la nivel comunitar, prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor și tinerilor, dar și îmbătrânirea activă și voluntariatul la vârsta a III-a. În cadrul centrului, vârstnicii care își doresc o viață activă sunt implicați în activitățile zilnice alături de echipa specializată a centrului, contribuind la îmbunătățirea situației sociale și școlare a copiilor.

Copiii beneficiază de sprijin educațional, îndrumare în efectuarea temelor școlare, participă la diverse cursuri, cluburi, ateliere, activități recreative și de socializare. De asemenea, primesc de consiliere psihologică și vocațională, o masă caldă, rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte. Activitățile se realizează atât în cadrul centrului, cât și on-line.

Cu un număr de 50 de beneficiari lunar, Centrul Comunitar Generații reușește să susțină și să îndrume copii și tineri cu probleme sociale dintre cele mai diverse, valorificând experiența și disponibilitatea de implicare a seniorilor din comunitatea Sectorului 6.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001