”Young Voices #Prietenii Mei” – dialogul, instrument de corectare a comportamentelor deviante la copii și tineri

Un program social inovator, în care sunt implicați copii cu devianță comportamentală și părinții acestora, se află în derulare pe raza Sectorului 6.

”Young Voices #Prietenii Mei” a fost inițiat în anul 2023 la inițiativa specialiștilor Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, pornind de la ideea că dialogul sincer și exprimarea favorizată de un mediu stimulator pot duce la rezolvarea conflictelor și corijarea unor comportamente indezirabile.

În lipsa unor programe dedicate nevoilor psihosociale ale acestei categorii, programul îi implică pe copiii și tinerii cu manifestări antisociale, alături de părinți, în ateliere de discuții libere, sub îndrumarea unor specialiști.

Modulele cu teme prestabilite, formate din 10 întâlniri săptămânale, au reușit să atragă peste 40 de participanți preocupați de situația de criză pe care o traversează.

În spațiul prietenos oferit de Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant, adolescenții au fost încurajați să vorbească despre realitățile lor cotidiene, despre relațiile de prietenie şi de familie, reușind să identifice repere de gândire și principii cu valoare socială pozitivă.

Adulții prezenți și-au exprimat trăirile și sentimentele în raport cu situația prezentă, primind șansa descărcării emoționale.

În timp, s-a remarcat creșterea nivelului de autoapreciere, maturizarea emoțională, acceptarea și gestionarea sentimentelor.

Programul a reușit reducerea vulnerabilității copiilor și tinerilor la comiterea de fapte penale, prevenirea comportamentului antisocial și promovarea activităților informativ-preventive în combaterea delincvenței juvenile.

Programul este realizat voluntar de specialiștii DGASPC Sector 6 și partenerii lor: Agenția Națională Antidrog și Asociația Română Anti Sida.

Rețele sociale

 

 

Centrul de Sănătate Multifuncțional ”Sfântul Nectarie”

 

Magazinul caritabil SocialXChange

Campanii active

 Încep înscrierile la cursurile gratuite de dezvoltare personală în Sectorul 6

 Proiectul

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

Telefonul Vârstnicului – o linie telefonică gratuită și confidențială

0800 800 660 - Telefonul Copilului in sectorul 6 / 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001