Ieri, 18 aprilie 2024, a avut loc cea de-a treia întâlnire de informare a elevilor și cadrelor didactice, în cadrul campaniei de prevenire a violenței asupra copiilor din Sectorul 6 - BE SAFE! BE COOL, in your School! La inițiativa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, specialiști familiarizați cu fenomenul violenței asupra celor mici au vizitat Școlile nr. 174, nr. 205 și nr. 168 din comunitate pentru a vorbi despre formele de violență asupra copiilor, mijloacele de identificare a oricărui abuz, metode de prevenire și combatere a acestui fenomen care ia amploare de la an la an. Timp de trei zile, ”BE SAFE! BE COOL, în your School!” a reunit 50 de cadre didactice, 400 de elevi din ciclul primar și gimnazial, precum și un număr de 10 voluntari dornici să contribuie la succesul acestei inițiative. Întâlnirile de informare au fost urmate, de fiecare dată, de o invitație la discuții libere, în cadrul cărora s-au oferit exemple de acte violente petrecute în unitățile de învățământ, s-au dezbătut cauzele și s-au căutat soluții. Specialiștii implicați în campanie au împărțit materiale informative adresate elevilor și părinților, care expun pe scurt tipurile de violență asupra copiilor, semnele de recunoaștere a unui abuz, mijloacele de prevenire precum și posibilitățile de contactare a autorităților competente. Campania va continua în perioada următoare cu activități de distribuire a afișelor și pliantelor informative în toate unitățile de învățământ din Sectorul 6. Este al doilea an consecutiv în care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 derulează acțiuni de informare în unitățile de învățământ din comunitate, cu rol de prevenire și combatere a violenței asupra copiilor.
Înapoi
Data publicării: 19 apr 2024
Google Play Versiune minimă: Android 8.0
AppStore Versiune minimă: iOS 13.0
Află mai multe despre SAFE