Centrul de Abilitare si Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Uverturii, din Sectorul 6 – pași mici, dar importanți, pentru o viață pe cont propriu

Cu sprijinul specialiștilor, persoanele cu dizabilități din Sectorul 6 depun eforturi de a recupera decalajele față de ceilalți membri ai comunității și a se integra în societate.

În cadrul Centrului de Abilitare si Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Uverturii, orice zi de naștere devine o bună ocazie de a sărbători alături de colegi și prieteni, ca într-o mare familie.

Un număr de 5 beneficiari ai acestei structuri din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 au fost sărbătoriți în incinta centrului cu tort, cadouri și multă voie bună.

Este una dintre activitățile din cadrul centrului, care pun accent pe empatie, susținere reciprocă și participare în comun la un eveniment important din viața fiecăruia dintre noi.

Organizate periodic, astfel de evenimente contribuie la consolidarea relațiilor interpersonale și creșterea încrederii în propriile capacități – deprinderi atât de necesare persoanelor cu dizabilități.

Ieșirile frecvente în societate, abilitarea beneficiarilor de a se descurca la cumpărături, la plata facturilor sau în transportul cu autobuzul sau metroul sunt alte activități importante de pregătire pentru viața independentă.

Sesiunile de recuperare susținute de specialiștii centrului sunt astfel completate cu o serie de servicii de adaptare la viața în societate, sprijin emoțional și deprinderea aptitudinilor de relaționare cu ceilalți semeni.

Aceste eforturi mici, dar importante, vor fi răsplătite atunci când adulții cu dizabilități vor avea pregătirea psihică și bagajul de cunoștințe necesar pentru a părăsi centrul și a începe o nouă viață, pe cont propriu.

Înapoi

Data publicării: 17 apr 2024

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA