Ziua Internațională a sindromului Down – pași mici împreună în Sectorul 6

În fiecare an, pe data de 21 martie, se sărbătorește Ziua Internațională a Sindromului Down.

Pentru cei care au avut neșansa de a se naște cu un cromozom în plus nu există leacuri miraculoase sau rețete cunoscute, există în schimb speranța ca cei din jur să îi accepte și să îi sprijine pe un drum al pașilor mici împreună.

În subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, trei centre de zi, dintre care unul cu program de masă și odihnă, au printre beneficiari și copii afectați de această dizabilitate. Pachetul de servicii multidisciplinare oferite în cadrul acestor structuri are în vedere îmbunătățirea funcțiilor fizice, psihice și mentale ale beneficiarilor, lucrul cu familia, abordarea multidisciplinară, schimbul de experiență între specialiști.

Un sprijin pentru copiii cu sindrom Down și familia acestora vine din partea cetățenilor care îi acceptă și le recunosc locul în comunitate, alături de ei.

Pentru adulții afectați de sindrom Down, aceeași instituție pune la dispoziție un centru de zi și unul de tip rezidențial, ambele având ca scop să amelioreze simptomele beneficiarilor, să le crească încrederea și, implicit, șansele de integrare socială. Serviciile cuprind activități de abilitare, pregătirea treptată pentru viața de adult, deschiderea unor oportunități de educație și integrare pe piața muncii.

La fel, sprijinul oamenilor din jur și cooperarea între specialiști nu fac decât să crească șansele de recuperare, autonomie sau chiar independență pentru aceste persoane.

Diversificarea și adaptarea serviciilor sociale acordate acestor persoane sunt, de asemenea, premise ca lucrurile să meargă în direcția cea bună și excluziunea de orice natură să devină o practică de domeniul trecutului.

Sindromul Down (trisomia 21) reprezintă cea mai comună cauză genetică de retard mintal ușor și moderat (maladie prezentă la copil încă din momentul conceperii), cauzată de prezența unui cromozom 21 suplimentar. .... În România nu există o statistică privind numărul persoanelor cu sindrom Down, dar având în vedere faptul că la nivel mondial incidența este de aproximativ 1:800 de nașteri, se poate estima că sunt în jur de 30.000 de persoane care suferă de trisomie 21. (sursa: Wikipedia)

Înapoi

Data publicării: 21 mar 2024

Descarcă aplicația mobilă de sesizări eSector6!

Google Play
Versiune minimă: Android 8.0

AppStore
Versiune minimă: iOS 13.0

Campanii active

Servicii medicale gratuite pentru Bucureșteni, prin proiectul SAFE

Află mai multe despre SAFE

021.9970: Instrument de informare și consultanță pentru cetățenii Sectorului 6

 119 - numărul unic pentru copii

 0731624849 - TELEFONUL DE URGENŢĂ ÎN SECTORUL 6

Campania Spune “NU” cerşetoriei!

© 2024 - Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, Bucureşti

 

DGASPC Sector 6 este certificată ISO escim DGASPC Sector 6 este certificată ISO 9001 DGASPC Sector 6 este certificată ISO 37001

 

 

 

Website realizat în cadrul proiectului “Primărie fără hârtie II – Digitalizarea DGASPC Sector 6 prin soluție informatică inovativă ca măsură de simplificare administrativă și de optimizare a furnizării serviciilor de asistență socială pentru cetățeni” Cod SMIS 153535 în cadrul Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Site realizat în cadrul proiectului POCA