Admis – copilului i-a fost atribuit un loc în una dintre creșele aflate în subordinea DGASPC Sector 6. Reprezentanții creșei vă vor contacta pentru transmiterea informațiilor necesare și pentru parcurgerea etapelor premergătoare începerii frecventării creșei.
În așteptare – copilului nu i-a fost atribuit un loc în sesiunea de admitere. Cererea rămâne înregistrată în baza de date a DGASPC Sector 6 și pe lista de așteptare aferentă creșei pentru care s-a aplicat. În situația în care, pe parcursul anului școlar 2026–2027, se eliberează locuri, acestea vor fi atribuite conform prevederilor regulamentului de admitere în vigoare și ordinii existente pe lista de așteptare.
Respins – cererea nu a putut fi luată în considerare în procesul de admitere deoarece nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de regulamentul de înscriere sau nu au fost transmise, în termenul solicitat, documentele și clarificările necesare. Părinții/reprezentanții legali pot depune o nouă cerere în cadrul unei sesiuni viitoare de admitere, cu respectarea condițiilor prevăzute de regulamentul în vigoare.
Creșa Pinocchio va fi închisă pentru igienizare în intervalul:
Stimați părinți,
Vă informăm că pentru absentarea din motive medicale a copilului dumneavoastră, veți informa în cel mai scurt timp și veți face dovada prin adeverințe medicale/documente medicale. Acestea vor fi transmise împreună cu formularul de învoire (2023) la pinochio@dgaspc6.com în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data eliberării acestora, precizând centrul unde este înscris copilul.
Creșa este un serviciu public cu personalitate juridică care are misiunea de a oferi, pe timpul zilei, servicii integrate de educație, îngrijire și supraveghere acopiilor cu vârste cuprinse între 1-3 ani și funcționează în subordinea DGASPC Sector 6. Creșele fac parte din sistemul de învățământ preuniversitar, reglementat de Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările și completările ulterioare.
Beneficiari ai creșelor sunt copii cu vârsta între 1 și 3 ani. Beneficiarii serviciilor acordate sunt copiii cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în Romania. Au prioritate copiii cu domiciliul stabil în sectorul 6. De serviciile furnizate în cadrul creșelor beneficiază și copiii cetățenilor altor state sau ai apatrizilor care au domiciliul sau reședința stabilite în România potrivit legii, precum și copiii cetățenilor străini aflați temporar pe teritoriul României, cu prioritate copiii cu domiciliul stabil în sectorul 6.
Creșa “Pinocchio” are o capacitate maximă de 250 de locuri.
Creșele se organizează și funcționează cu program de lucru zilnic, de luni până vineri, între orele 06:00- 18.00. Creșele își întrerup activitatea, prin rotație, pentru o perioadă de 30 de zile de vacanță pe timpul verii. Creșele își încetează activitatea în perioada sărbătorilor legale. Perioadele și durata de întrerupere a activității creșelor se vor afișa la loc vizibil părinților/reprezentaților legali ai copiilor cu cel puțin 30 de zile înainte.
Capacitatea și structura grupelor pot fi modificate în condiții de extindere/restrângere a activității, în funcție de condițiile sociale, economice, sanitare etc.
Contribuția părinților este în valoare de 22 lei/zi.
În structura unității sunt 13 grupe de copii, din care:
În cadrul creșei mai există:
Unitatea dispune de:
În curtea unității sunt:
Reînscrierea/înscrierea copiilor se va face exclusiv online, accesând platforma crese6.ro , după următorul calendar:
Ghid pentru REÎNSCRIEREA copiilor la CREȘĂ pentru anul școlar 2026–2027
Ghid pentru ÎNSCRIEREA copiilor în creșele din Sectorul 6
Pentru înscrierea copilului la creșă se depun următoarele documente obligatorii:
Toate documentele ce alcătuiesc dosarul de înscriere al copilului, se înregistrează pe platforma online crese6.ro în format pdf. sau jpg.
Pentru cazurile sociale, dosarul de înscriere pe lângă documentele prevăzute mai sus se completează cu planul de servicii sociale și referatul cu propunerea de admitere întocmite de către serviciul de specialitate din cadrul D.G.A.S.P.C. S 6, în situația copilului expus riscului de separare de familie.
Toate documentele de susținere din dosarul de înscriere al copilului vor fi prezentate în limba română. Actele eliberate într-un alt stat vor fi redactate și traduse în limba română de către un traducător autorizat.
Atenție! Atașați la cererea trimisă online toate documentele solicitate mai sus în format pdf. sau jpg.
D.G.A.S.P.C. sector 6 București – str Cernișoara 38-40 (zona Piața Gorjului) Telefon – 021/7457237
Creșa Pinocchio Aleea Compozitorilor nr. 20, sector 6 Bucuresti Telefon fax: 0376203313 Adresa de email: office@dgaspc6.com